Azi nu mai stărui, ci accept și mă îndepărtez.
Azi înțeleg că trebuie să rup anumite file din romanul vieții mele, file la care m-am tot reîntors și pe care le-am rescris de fiecare dată mai fad și mai slab, precum o literatură de mâna a doua. Azi șterg un cuprins care s-a născut dintr-un vis
pe care nu am ales cu tot sufletul să-l visez.
Poate că
ieri aș fi încercat mai mult, confundând încăpățânarea cu profunzimea, aș fi
insistat să explic și să mi se explice, confundând lămurirea cu apropierea.
Însă azi am înțeles că fiecare om este un univers închis iar universurile fie
se contopesc, fie rămân străine.
Trăim superficial iar legăturile umane sunt o simplă conveniență. Ne legăm de
oameni pe care ar trebui să-i lăsăm liberi, pentru că ne este teamă să fim cu
noi înșine. Rămânem agățați de părinții noștri nu pentru a le alina bătrânețea,
ci pentru că ne simțim vinovați față de ei. Facem copii nu pentru a da viață
din preaplinul ce-l simțim, ci pentru a umple un gol aflat între doi care se prefac a fi unul și pentru a exista
cineva care să îndeplinească visele pe care noi nu am știut să le visăm. Și
astfel conturăm cercuri care se învârt la nesfârșit în jurul sufletelor
noastre, furându-ne libertatea și dorința de a mai avea o replică de spus.
Mințim pentru că adevărul este o stea îndepărtată pe care nu o putem zări deoarece privirile ne sunt zilnic în pământ. Suntem doar umbre desprinse din frică și din neajunsul de a
trăi viața mecanic. Găsim scuze mereu și motive să fugim. Vinovați sunt întotdeauna
cei pe care îi rănim și care, la rândul lor, ne provoacă răni care dăinuie în
timp.
Bântuim prin clipe și ne lovim unii de ceilalți. Ne condamnăm reciproc și pe
aceeași ușă dorim să pășim toți, în același timp, măsurându-ne nevoia vitală de a fi în iscusința de a intimida și de a critica. Nu este frică să fim maleabili, deoarece flexibilitatea o interpretăm ca fiind o manifestare a
slăbiciunii. Alegem rigiditatea deoarece este singura cale spre stabilitate pe care am aflat-o.
Renunțăm la valorile noastre și pentru fiecare renunțare plătim atât de scump. Fiecare valoare naște un principiu care clădește coloana vertebrală care ne susține demnitatea, condiția supremă de a fi om. Cu fiecare valoare călcată în picioare, mai îngenunchiem puțin în fața haosului, a nimicului și ne îndepărtăm mai mult de privirea lui Dumnezeu.
Suntem copii în trupuri de adulți, mult mai copilăroși decât cei mici.
În
gând avem frânturi de vis și în suflet sunt împrăștiate cioburi de dezamăgiri
în care fiecare sentiment se taie și se preschimbă în rană.
Gyuri
Lohmuller
.jpg)
