duminică, 30 decembrie 2012

Undeva, cândva

Mi-e dor de cineva
Și nu știu de cine anume,
Încă nu l-am aflat,
Dar sper că undeva,
Cândva,
Îi voi întâlni privirea,
Spunea ea mereu...

Înainte să apară
Era ea și amintirea lui,
Erau zilele în care
Îl căuta
Și nopțile în care
 Îl visa.

Alerga singură prin ploaie
Și îi creiona chipul
Cu versuri și speranțe.
Și-l închipuia departe,
Captiv într-un alt decor.

Amprenta iubirii lor
Se contura în fiecare încercare
De a-l afla într-o întâlnire,
Într-un cuvânt,
Într-un glas amăgitor.

Și într-o zi ploioasă de
Noiembrie,
O zi ca oricare alta,
Într-o librărie, în oraș,
Fără să se aștepte,
Fără ca măcar să știe,
El o luă de mână
Și iubirea prinse glas,
Contur si viitor.


joi, 27 decembrie 2012

Jurnalul iubirii

   Când mi-ai spus că ar fi fost prea frumos ca să fie adevărat, am simțit că îți răpesc un drept ce-ți aparținea. De aceea, mi-am înfruntat teama de a fi, din nou, azvârlită în abisul dezamăgirii și am pășit, alături de tine, în largul simțirilor. De asemenea, am luptat să înving starea de letargie care pusese stăpânire pe clipele mele și am hotărât să conștientizez că nu totul începe cu ”a fost odată”.



Singurătate

Singurătatea îmi limpezește clipele
și mi le așează într-o ordine mistică.
Atât de suav este dansul ei 
acordat la sunetul melodic al lacrimilor mele.

Nu am iubit niciodată,
nu am iubit nici măcar singurătatea,
însă m-am atașat de ea
și de eterna ei povară
care îmi arată, mereu,
că cele mai mari 
tristeți, dureri, bucurii
și fericirii
le trăim singuri.

Cei ce se aseamănă se adună,
se spune în popor.
Poate că nimeni nu seamănă
cu mine sau, poate,
singurătatea a pus stăpânire
pe sufletul meu și a șters
toate asemănările cu ceilalți.

În singurătatea unei vieți
se ascund fărâme de atrocități sentimentale 
nedivulgate, îngropate între patru pereți.
Acestea se cern prin sita ignoranței.

Mi-e dragă singurătatea,
m-am atașat de mirosul ei
misterios și păgân.
Doar prețul ce-l plătesc în schimb
e, uneori, mult prea scump.
.....
Și, simt, din vreme-n vreme,
cum se avântă singură, 
precum un șuvoi
de valuri nestăpânite 
și-mi sugrumă timpul,
pasul și avântul
de a o trăda măcar pentu
o clipă.




vineri, 7 decembrie 2012

Ce mai rămâne?

Aici,
 unde a început,
se sfârșește
un drum în doi,
un drum trecut
care nu se va mai îndrepta
nicicând spre mâine.

Aici îți spun ceea ce,
 nicicând, privindu-te în ochi,
 nu voi mai putea să-ți mărturisesc. 

Vor trece duminici și ani, 
vor trece veri și între noi va rămâne,
 undeva, o amintire ca oricare alta,
 o amintire a unei insule care va ascunde
încercarea de a fi unul 
și lovirea necontenită de valurile
aceluiași zid.

Vor pleca și mângâierile,
săruturile
și nopțile în care am fost
o singură umbră a infinitului.

Va rămâne o ultimă privire
și un strigăt fad,
o chemare ce s-a pierdut
pe treptele 
unui spital. 

video

muzică: Ce mai rămâne?, Mădălina Amon
Feel The Line - Tatyana Markovtsev