miercuri, 15 august 2012

Introspecție


                  Între mine și mine,
Un abis
Pe care nu-l umple
Nicio revărsare de destin.

Caut iubirea
Fără să o găsesc nicicând,
Și cu fiecare zi prin care trec
Mă îndepărtez de ea mai mult
Lăsând în urma mea un sunet mut...

Privesc nimicul mereu
Și nu-i cunosc ordinea
Din care se nasc lumi,
Ploi și fericirea,
Săruturi și nemurirea.

Veșnic corigentă,
Rămân pe băncile unei vieți
Care nu mă exmatriculează
Din milă și din bun simț.

Repet același pas
Și cad în propia-mi stare
De neputință și de dor,
Un dor străin ce nu-mi aparține
Și pe care l-am furat cândva, demult.

Un perete de sticlă se întinde între mine
Și toți ceilalți,
Un perete ce-mi ține tot frigul din suflet
În conturul fiecărui ceas care-mi cronometreză timpul rămas.

Prin mine nu văd nici eu și nimeni nu vede
Ce a fost, ce este și ce a mai rămas
Din mine, din tine, din clipa primului impas.