Între mine și mine,
Un abis
Pe care nu-l
umple
Nicio revărsare
de destin.
Caut iubirea
Fără să o găsesc
nicicând,
Și cu fiecare zi
prin care trec
Mă îndepărtez de
ea mai mult
Lăsând în urma
mea un sunet mut...
Privesc nimicul
mereu
Și nu-i cunosc
ordinea
Din care se nasc
lumi,
Ploi și
fericirea,
Săruturi și
nemurirea.
Veșnic
corigentă,
Rămân pe băncile
unei vieți
Care nu mă
exmatriculează
Din milă și din
bun simț.
Repet același
pas
Și cad în
propia-mi stare
De neputință și
de dor,
Un dor străin ce
nu-mi aparține
Și pe care l-am
furat cândva, demult.
Un perete de
sticlă se întinde între mine
Și toți
ceilalți,
Un perete ce-mi
ține tot frigul din suflet
În conturul
fiecărui ceas care-mi cronometreză timpul rămas.
Prin mine nu văd
nici eu și nimeni nu vede
Ce a fost, ce
este și ce a mai rămas
Din mine, din
tine, din clipa primului impas.