Departe de lume

Întorc spatele lumii
Și mă afund în mine.
Renunț la a fi iubită
Și aleg să iubesc.
Reversul vine de la sine.

Suntem actori de mâna a doua
Pe o scenă unde se joacă
O piesă stereotip.

Iubirile noastre sunt drame care
Plictisesc zeii și ajung să ne plictisească și pe noi. 

Și atunci, ne oprim din a le mai trăi.

Mă întorc spre singura certitudine a vieții: moartea
Și o văd ca fiind punctul de întâlnire cu eternitatea.

Din eternitate suntem azvârliți și trimiși să jucăm
Pe scene părăsite roluri care au rămas fără replică.

Mă întorc la ceea ce a mai rămas sfânt în oameni: simțirea

și, cu tristețe privesc cum este pervertită de gândire.

Gândurile noastre ne fac simple marionete manevrate
De un nebun și haotic trecut.

Mă întorc spre o rugăciune din care a mai rămas doar speranța
 De a trezi un suflu ce ar spulbera
Incertitudinea cu care ne hrănim durerea.

Din durere ne facem scut și păcălim destinul
Nefăcând nimic, ascunși, din comoditate, după un paravan
Zidit din lacrimi și suspine.

Mă mai întorc o dată spre lume,
O lume pustie și temătoare,
Ca să-mi iau la revedere
Și să-i memorez nedreapta
Adormire.

Și plec, rugându-mă și sperând
în sinea mea
să se deștepte
Și să sfâșâie voalul de tristețe
Care îi acoperă sufletul
Și o îngroapă în neștire.