Știi,
Uneori mă întreb
La care cotitură a vieții
Ne-am întâlnit
Și cărei întâmplări
Să-i mulțumim
Pentru infinitatea de îmbrățișări
Conturate de atingerile noastre?
Mi-e dor de dorul tău
Și vocea ta o aud mereu,
Atunci când nu ești lângă mine.
Îmi spun că ne desparte o stare
Și că pesimismul tău nu poate să hrănească
Speranța mea de a te vedea zâmbind...
Apoi, când te văd venind,
Înțeleg că neliniștea ce-ți e veșmânt
Se metamorfozează în dorință
Atunci când îți așterni sufletul
În liniștea odăii mele.
Încrederea este darul suprem în iubire
Și aștept să vină ziua în care
Să pot să mă desprind
De tot ce a devenit străin
Și să-ți dau mâna
Și să ne pierdem în zare,
Doar noi doi și-un asfințit.
Aștept un semn, iubite...
