În iubire, încrederea este darul suprem. Și are ca și ambalaj speranța că va aduce bucurie în sufletul celui sau celei care o primește.
Însă, adesea, când ne privim în oglinda timpului, constatăm că în noi nu există încredere și că, oricât am căuta-o pentru a o dărui, ea nu există.
La fel, de multe ori, nu știim să o primim. Nu-i recunoaștem valoarea. Și nu o protejăm. La un moment dat, un gest de-al nostru o doboară și rănește sufletul care ne-a dăruit-o. Atunci înțelegem că încrederea este liantul care, o dată ce se rupe, aduce un abis între două lumi care tind spre a fi una singură.
