Un om este precum o carte...

Am înțeles Într-un Târziu

Am înțeles într-un târziu,

Când m-am aflat

La finalul sejurului

Clipelor în doi

Că:

Lumea este un univers minuscul

Atâta timp cât sufletul ne este

Frământat de îndoieli

Și de păreri de rău...

Cuvântul este puterea supremă

Pe care o avem

Și de care ne lepădăm...

O lacrimă poartă în ea

Infinite surâsuri timide...

Un sărut este o poartă

Spre o lume în care

Ne este teamă

Să pășim...

O îmbrățișare vindecă

Orice amărăciune...

O strânge de mână spulberă

Toate contradictiile...

Un sfat este o recenzie

A vietii celui care îl dă...

O promisiune este un legământ suprem...
O promisiune încălcată destramă legături supreme...

Un sfârșit este nașterea,

 Deseori, dureroasă

A unui alt început...

Etichetele ce le pun oamenii altor oameni

Sunt simple titluri de capitole

Care cer a fi încheiate...

O iubire este o ființă

Ce se hrănește

Din intimitatea și dăruirea

Celor doi...

Ziua de ieri este ambalajul  zilei de azi

Iar ziua de mâine poate să fie sau

Să nu mai fie...

Am înteles într-un târziu...

Clipe Străbătute

Deși am străbătut atâtea clipe singură,

amintirea ta mă ține de mână și mă trage înapoi, în trecut.

Am făcut din prezența ta un laitmotiv al existenței mele.

Acum, absența ce o simt umple întreg universul.

Ceea ce ne lega a devenit un sanctuar al repetatelor noastre înstrăinări

Care, până la urmă, ne-au înfrânt.

Iubirea noastră, precum un buchet de flori uitat într-o vază, s-a ofilit.

Singură, mă plimb prin ceea ce a rămas în urma noastră și încerc să uit.

Însă, sufletul meu mai poartă și acum

mirosul primilor trandafiri ce i-am cules în doi.